Ancorele

La răscruci, la bilanțuri, la capete, îmi vin în minte bunicii mei, toți patru, pe rând: buna, moșu, bunica, bunicul.

Au trăit vieți simple și grele în același timp. Au purtat poveri pe care nu le-aș dori vreodată cuiva. Au făcut și greșeli, fiecare. Au avut noroc și ghinion deopotrivă, și și le-au mai făcut și cu mâna lor, ca tot omu’.

Nu-i idealizez. Îi port cu mine, cu un dor care mă împunge tare în mijlocul pieptului de fiecare dată când mi-i amintesc.

Mă doare că nu au cunoscut-o pe fiica mea. Aș vrea să le fi putut face cunoștință. Ea are însă bunicii ei. :)

Îmi doresc, acum și totdeauna, pentru mine și pentru toți oamenii, iubirea aceasta care îmi umple pieptul când mă gândesc la bunici, recunoștința pentru rădăcini și dorul nemaisfârșit de a le sta în brațe, iubită nesfârșit.

Reclame

Comentează

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: