Cucerire

Era odată la bulgari
O plajă neumblată
Pe care au descălecat
Vecini barbari în ceată.

De-a lungul mării se-ntindea
O tânără pădure
Ce poienițe găzduia
În briză să murmure.

Inteligenți cotropitori
Veniră-ntâi o mână.
Se instalară – şi-i ploua…
Dar ei, cu sânge-n vână

Rămaseră de neclintit
În vatra preferată
Suflând cu abur necăjit
Sub umeda prelată.

Dar nu fu mult și iată alți
Viteji de peste țară
Veniră să le-aducă-n dar
Schimbarea necesară.

Căci soarele veni cu ei
Şi zece zile pline
Şezu regesc, prăjind la piei
UV-păzite bine.

În poienița de la Toi
Fu veselie mare
Şi ziua, când cătau la tuci
Cu poftă de mâncare,

Şi seara, când la foc pripit
Spărgeau sămânți de floare
Şi bere slabă gâlgâiau
Pălăvrăgind la mare.

Copiii fură fericiți
Căci liber se jucară
De-a ninjalăi, constructori, zmei
Uitați de-ai lor pe-afară.

Se bălăciră săturat
Ba chiar o luară-n freză
Când valurile vânt au luat
Şi spume cu viteză

Le-au îndesat prin nări, pe gât
Să-i măture departe.
Senini stătură la poveşti
Sau la citit din carte.

Părinții îi priveau cu drag
Şi-n cor se relaxară
Miştocărindu-se-ntre ei
Prin fumul de țigară.

Dar într-o zi un cort fu strâns
Şi ceata întristată
Se-mpuțină, făcând cu cuc
Din mâna asudată.

Pe rând, poiana s-a golit
Și talpa-i pârjolită
De pe sub corturi s-a ivit
Confuză şi boțită.

Cu iarba arsă de dormit,
Mirată de tăcere,
Puțin cam tristă c-au plecat
Fără la revedere,

“Îmi va fi dor”, şopti discret
În limba ei cea pură
“De voi, barbarii mei iubiți,
Ad-hoc adunătură.”