Muncitorește

Uneori, când am de făcut ceva ce n-am mai făcut, mă sperii tare în mintea mea și îmi imaginez o mulțime de feluri în care ce urmează să se întâmple – se sfârșește prost. Unii oameni înfloresc în neprevăzut și adoră să exploreze noutăți. Eu nu sunt așa.

Că am de organizat un eveniment, că trebuie să alerg în multe locuri în scurt timp, că am de dat un telefon cu un mesaj delicat, am observat că prima mea tendință este să îmi fac scenarii negative.

Când am participat la câteva ședințe de coaching mi s-a pus un șir interesant de întrebări: „Ai putea să te gândești la o situație similară din trecut? Cum ai rezolvat-o? Ce resurse ai găsit atunci? Le poți activa acum?”

Răspunsul meu invariabil, indiferent de situația particulară, a fost că de fiecare dată când am pus energie, efort, bunăvoință și încredere într-un proiect, cât de mic, lucrurile au fost mai bine decât înainte. Când am alocat câteva ore unei dileme, nu a existat să nu se clarifice. Când am lucrat câteva zile la un raport, l-am terminat cu bine. Sau câteva luni, sau chiar mai mult, cu muncă perseverentă am rezolvat toate situațiile care păreau de nerezolvat.

Mi-am dat seama că atunci când intru pe teren necunoscut mă am întotdeauna pe mine la îndemână, cu fiecare zi mai capabilă să fac față unor situații diverse.

Sunt convinsă că fiecare avem o forță interioară cu care mișcăm lumea, o modelăm și o răsucim. De aici ni se trage o responsabilitate uriașă să nu ne irosim viețile, să muncim pentru ceea ce merită, să nu ne fie teamă sau urât de muncă. E printre cele mai de preț calități pe care le avem, capacitatea de a munci pentru un scop în care credem.

Reclame

A mânca, mâncare

Îmi e tare drag să pregătesc mâncare pentru alții. Pentru mine e o formă de dat iubire și grijă, e o parte din relație iar relațiile cu oamenii sunt cel mai important lucru din viața mea.

Nu am înțeles niciodată cum e să faci mâncare cu nervi și sub presiune. Mâncarea aia nu iese. Și nici nu intră.

Eu nu prea știu să fac mâncare. A încercat mama să mă învețe dar în realitate cred că am învățat mai mult de la soacra mea. Nu neapărat pentru că ea ar ști mai bine ci pentru că, atunci când am învățat de la ea, gătitul meu avea o aplicabilitate imediată: găteam pentru proaspăta mea familie.

De când sunt părinte am învățat că atunci când eu fac mâncare cineva se bucură cu totul. Bine, atunci când iese ceva comestibil. :) Mi-am dat seama și că uneori nu mai am nevoie să mănânc și eu, că îmi ajunge cumva bucuria altuia. Nu ca un sacrificiu ci pur și simplu e o senzație de sațietate și de mulțumire sufletească transferată în plan fizic. Da, așa înțeleg eu că dragostea trece prin stomac.

Gătitul numai de nevoie nu ar trebui să existe. Ar trebui să ne amintim, de fiecare dată când bucătărim, că o facem din drag și că astfel construim relații. Poftă bună!

Pledoarie pentru natură

Am uitat să ne bucurăm de natură, deși nu recunoaștem. Ne-am mutat în spații cu forme regulate, am închis ușile în urma noastră și încet-încet natura s-a transformat, în conștiința noastră, în locul ăla pe care îl căutăm în vacanțe.

Am devenit ocupați și rar mai găsim dispoziția pentru a admira natura. Ne e ușor când e senzațională, spectaculoasă.

Dar natura e frumoasă oricând, oriunde. Numai dacă nu ne uităm n-o vedem.

În fiecare fir vegetal, în fiecare briză, strop de apă și respirație e ceva vrăjit, care vibrează la fiecare minusculă atingere. De fapt ne atingem toți între noi, așa că avem cu toții interesul să punem în lume, în natura asta adevărată din jur, ceva ce ne face bine.

Ce rămâne

Cred că ar trebui să ne amintim cât mai des de momentele de tandrețe din relațiile noastre și să fim recunoscători pentru ele.

Fie că e tandrețea dintr-o relație amoroasă sau din relațiile cu părinții, cu frații, cu copiii, cu prietenii noștri, cred că amintirea și prețuirea momentelor acelora în care am primit blândețe, grijă și dragoste este un medicament pentru zilele noastre grele și pentru momentele când ne simțim copleșiți.

Am observat că atunci când unele relații se termină sau se răcesc obișnuim să ne amintim doar motivele pentru care tandrețea a dispărut din ele. Considerăm de exemplu că o prietenie a eșuat pentru că nu ne mai petrecem sâmbetele împreună și uităm de sâmbetele care au fost minunate împreună.

Dacă nu e prea târziu, hai să facem pace în relațiile noastre amare. Să scoatem învinovățirile din ele și să continuăm să celebrăm tandrețea din trecut, să ne păstrăm ancorele care contează cu adevărat.

Eu, nu ego

Sunt adultul despre care îmi făceam scenarii în copilărie și în adolescență. Asta e viața mea. Asta e. Se întâmplă acum și aici.

Îmi dau seama că alegerile pe care le fac sunt ale mele și nu-mi permit să mai sper, ca altădată, că „se va” schimba ceva. Sau că cineva va schimba ceva în așa fel încât să-mi fie mie bine și ușor.

În realitate, când accept că nu va veni nimeni să-mi facă viața așa faină cum o vreau eu, asta mă face să mă simt tare bine. Fiindcă tocmai eu am puterea de a decide despre viața mea. O dependență în minus. Și atunci e mult mai simplu.

E loc

Caut în oamenii cu care mă întâlnesc părțile acelea care mă inspiră și care mă sprijină să mă simt bine şi să fac bine.

Aleg să-i transmit complimentul pentru fusta ei faină în loc s-o invidiez în secret că o are. Zâmbim amandouă.

Prefer să privesc încurajator și complice în ochii alergătorilor cu care mă întâlnesc pe traseu, decât să mă uit chiorâş că par mai în formă decât mine.

Când înțeleg că n-am nevoie de concurență pentru a fi fericită, că n-am nevoie să mă compar și nici măcar nu am nevoie să am dreptate, viața e mai simplă.

Contact

Apreciem cu fiecare zi ce trece tot mai mult calitatea relațiilor în care amândurora ne e comod să stăm în contact suflet la suflet. Acelea în care putem să fim cu drag în dezacord unul cu altul. În care riscăm cel mai puțin să fim răniți. În care despărțirea după o cafea e cu energie și cu chef de viață. În care vulnerabilitatea e numitorul comun. Relații simple. Viața e simplă.

Previous Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: